Cum a aflat Ionela de WoW development and life training?? 

Foarte sec, am aflat în timp ce munceam, de fapt ma plictiseam la locul de muncă.

Un băiat foarte aranjat, la costum, foarte serios mi-a povestit despre WoW, însă nu m-a convins să merg la prezentare (asta mi-am dat seama după ce i-am dat numărul), m-a sunat... şi m-a sunat... dar de acasă am învăţat să fiu politicoasă şi nu l-am refuzat direct... aşa că... l-am tot amânat. Ajunsesem să mă uit cu jale la telefon pentru că nu mai ştiam ce să-i mai zic, îi învăţasem numărul de telefon, şi în general “nu auzeam telefonul” până într-o zi când am avut curajul să îi zic, că nu mă interesează prezentarea, de fapt habar n-aveam ce nu mă interesează, dar el a încetat să îşi mai bată capul cu mine.

Iasi - Ionela Corbu

O altă zi la serviciu... Alexandra, o prietenă de-a mea, toată entuziasmată mergea la primul ei seminar oferit de WoW, mi-a povestit câteva lucruri foarte succint, doar ca să îmi stârnească interesul, ea a reuşit, însă eram prea ocupată să muncesc 14 ore pe zi pentru bani, în loc să învăţ la câteva seminarii cum să pun banii să muncească pentru mine. I-am zis că atunci când va începe facultatea nu voi mai munci şi voi veni cu ea la o prezentare, să văd ce o face atât de vorbăreaţă şi de zâmbitoare (o ştiam fffffffff tăcută).

A început facultatea şi am mers aşa cum i-am promis la o prezentare.. am sunat-o eu că vreau să merg la prezentare, nici măcar nu a trebuit să îmi aducă ea aminte de promisiunea făcută.

Foarte frumos au vorbit lectorii din faţă, însă parcă vorbeau prea frumos şi mă cam contraziceam cu ei în gând, doar că am preferat să cred că Alexandra ştie ce face, că nu şi-ar pierde timpul cu ceva ce nu îi trebuie, şi că se merită o astfel de activitate aşa că într-un final m-am înscris.

Nu-mi pare rău că m-am înscris abia în octombrie, pentru că dacă m-aş fi înscris în august când am aflat prima dată probabil aş fi renunţat, “le ştiam prea pe toate” şi nu aş fi avut mintea deschisă la ce se întâmplă în jurul meu şi să primesc informaţiile la adevărata lor valoare.

De ce m-am înscris?

Iniţial pentru a cunoaşte oameni, mulţi oameni care-mi păreau plini de energie, entuziasmaţi, şi pentru a face ceva pe lângă facultate. Nu pot... şi asta chiar nu pot să stau să mă plictisesc. Nu-mi place.

Şi plus de asta la prezentarea la care am fost, Cristi a spus ceva care m-a pus pe gânduri “staţi cu noi 3 luni de zile şi în 3 luni vi se va schimba stilul de viaţă... financiar... sănătate... relaţii” la prezentare m-am uitat urât la el dar acasă am gândit intens... şi mi-am dat seama că 12 ani din viaţă pe băncile şcolii şi nu mai ştiam mai nimic, şi ce ştiam nu-mi ajuta la NIMIC, iar el îmi spune mie că în 3 luni se schimbă totul. Nu-mi venea să îl cred însă, în cel mai rău caz... ce pierd? 3 luni din viaţă?? Oricum trec chiar dacă nu fac asta. Nişte bani?? Vai... câţi am investit unde şi în cine nu trebuia.

Imediat după înscriere am avut şi primul meu seminar, pe 1 noi 2009 şi totul mi s-a părut fascinant, ciudat... oameni care nu mă ştiu să îmi zică mereu că pot să reuşesc în viaţă, că pot face ce-mi place, după ce 20 de ani mi s-a spus că nu-s.. ok... mi s-a spus mereu ce trebuie să fac... am văzut că doar muncind din greu poţi face ceva. Nu ştiu dacă a mai scris cineva tot seminarul, însă eu îl am scris la virgulă scris.

După seminar, spre casă îmi dădeau lacrimile de bucurie, pentru că mi-au dat ce aveam nevoie, ce îmi lipsea, încrederea, credeam în mine, puterea să visez la mai mult, să văd că am potenţial, să văd că merit mai mult decât am. Frate-miu, când am ajuns, primul hoţ de visuri de care am fost avertizată, se uită ciudată la mine, nu-i venea să creadă că mă vede aşa, glumind a venit să vadă dacă am febră.

Vroiam să zic şi altora de seminariile astea, nu-mi venea nimeni la prezentări, m-am supărat aşa tare că 2 săptămâni nu am făcut altceva decât să citesc, să merg la facultate, şi să merg la şedinţe... la prezentări nu... era prea urât să văd că toţi au invitaţi şi eu nu am. Mi-a prins foarte bine a citesc... ştiam că e bine a citeşti, dar nu o făceam. Citeam atunci pentru că ştiam că e bine, că ştiam că nu am putere de convingere, toţi citeau, pentru totul era o provocare pentru mine. Citind, citind am ajuns la 15 cărţi în 2 luni, eu care nici cărţile pentru bacalaureat nu le citisem, la facultate citeam doar înainte de examene, nu citeam ziare şi reviste. Alexandra a ajuns să-mi spună Bureţel pentru că absorbeam toate informaţiile, cum vedeam o carte la cineva sau în librarii cum o aveam şi acasă.

Acum după aproape 8 luni, mă uit în spate şi mă bucur. Mă bucur pentru decizia pe care am luat-o. E bine să fii într-un loc, ca să ai de unde pleca pentru că vezi ceva în depărtare care îmi place şi vrei să ajungi acolo.ai un vis care îşi aşteaptă rândul să fie îndeplinit.

Acum după aproape 8 luni, am încredere în mine, nu mai umblu că o “găină fără cap”, văd un drum, am curajul să îmi impun punctual de vedere, să mă uit în ochii oricărui om şi să îi spun direct ce am să-I spun, nu mai iau atât de personal fiecare vorbă rea mă bucur să fiu lângă nişte oameni diferiţi, care ştiu ce vor, care sunt fericiţi pe drumul spre ţelul lor, nu ţelul atins îi face fericiţi.

Am învăţat că e minunat să ai mintea deschisă tuturor oportunităţilor, ca toate se întâmplă atunci când trebuie, când merităm să se întâmple, că fericirea e o stare interioară, că fericirea nu depinde de cei din jur depinde doar de mine.

Mereu e prea devreme să renunţi, iar mereu când renunţi eşti la o încercare diferenţa.

E mai bine să fii pregătit şi să nu vină nici o oportunitate, decât să vină o oportunitate şi să te găsească nepregătit.